uscăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)USCĂCIÚNE s. f. 1. Însușirea de a fi uscat. ♦ Senzație puternică de sete, de căldură, de înecăciune (pe care o simte cineva în gură, în gât etc.).
2. Secetă. –
Usca +
suf. -ăciune.uscăciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)uscăciúne s. f.,
g.-d. art. uscăciúniiuscăciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)uscăciune f. secetă. [Derivat din
uscat].
uscăciune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)USCĂCIÚNE s. f. 1. Însușirea de a fi uscat. ♦ Senzație puternică de sete, de căldură, de înecăciune (pe care o simte cineva în gură, în gât etc.).
2. Secetă. —
Usca +
suf. -
ăciune.uscăcĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)uscăcĭúne f. (d.
uscat). Secetă, lipsă de umezeală:
uscăcĭunea Sahareĭ.