urzi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URZÍ, urzesc, vb. IV.
Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (
1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul.
2. Fig. A funda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦
Intranz. (
Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa.
3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. –
Lat. ordire (=
ordiri).
urzi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)urzí (-zésc, -ít), vb. –
1. A așeza urzeala. –
2. A unelti, a complota. –
3. A crea, a face, a stabili. –
Mr. urdzăscu, urdzîre, megl. urdzós. Lat. ordῑri (Densusianu,
Hlr., 147; Pușcariu 1839; REW 6093),
cf. it. ordire, prov.,
cat. ordir, fr. ourdir, sp.,
port. urdir. –
Der. urzeală, s. f. (ansamblul firelor paralele prin care se trece bătătura; alcătuire, structură);
urzit, s. n. (acțiunea de a urzi);
urzitor, s. m. (persoană care urzește;
s. m.,
înv., fondator, creator);
urzitor (
var. urzoi),
s. n. (mașină de urzit);
urzitoare, s. f. (femeie care urzește; mașină de urzit);
urzitură, s. f. (urzit, creație, întemeiere).
urzi (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)urzí, urzesc, vb. tranz. – A așeza urzeala: „D-ai ști țese și urzî / Cum te știi la joc suci...” (Memoria 2001, 100). „Țeserea pânzei, în societățile arhaice și tradiționale e o îndeletnicire rituală cu semnificații cosmogonice și cu implicații asupra destinului oamenilor și plantelor. Pe lângă motivații de ordin social, încredințarea artei torsului și țesutului aproape exclusiv femeilor avea și o întemeire mitico-simbolică, bazată pe analogia cu nașterea, procreația, zămislirea formelor noi de viață. (...) Cuvintele din grupul lexical <a începe, a inaugura> (cf. lat. ordior, exordium, primordia, românescul a urzi) au, la origine, numele operației de așezare a firelor urzelii pentru a începe o nouă țesătură” (Evseev 2001: 200). – Lat. ordire „a începe; a țese, a toarce” (Densusianu, Pușcariu), cf. it. ordire.
urzi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)urzí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. urzésc, imperf. 3
sg. urzeá; conj. prez. 3
să urzeáscăurzi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)URZÍ, urzesc, vb. IV.
Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (
1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul.
2. Fig. A fonda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦
Intranz. (
Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa.
3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. —
Lat. ordire (=
ordiri).
urzì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)urzì v.
1. a așeza pânza în fire;
2. se zice, prin analogie de porumbul când dă mătăsile;
3. fig. a prepara în secret:
a urzi o conspirațiune; 4. a începe a face ceva:
când D-zeu a urzit pământul. [Lat. ORDIRI].
urzì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)urzì v. a decide soarta:
cum cântă ursitorile, când urzesc binele oamenilor EM. [Aluziune la torsul ursitoarelor (v.
ursitoare)].