ursi - explicat in DEX

ursi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (În credințele și basmele populare) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

ursi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ursí (-sésc, -ít), vb. – 1. A predestina, a determina soarta sau o anume stare superioară în viitorul unei persoane. – 2. A meni, a ordona, a semnala. – Var. ursa și der. Mr. ursescu, ursire. Ngr. ỏρίζω, viitor ỏρίσω „a determina” (Pascu, II, 98; Tiktin; Candrea), cf. bg. orisvam. După părerea greșită a lui Cihac, II, 203, cuvînt identic cu a urzi cf. împotrivă Pușcariu 1839. – Der. ursit, adj. (predestinat; s. n., predestinație, destin; s. m., tînăr predestinat să fie bărbatul unei femei, viitor logodnic); ursită, s. f. (destin, soartă; viitoare logodnică); ursitor, s. m. (prezicător, ghicitor); ursitoare, s. f. (soartă, personificare antropomorfică a predestinării; prezicătoare, ghicitoare; femeie care conduce jocurile de ajun), cuvînt de uz general (ALR, I, 241); preursi, vb. (a predestina), cuvînt creat după fr. prédestiner.

ursi (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
ursí, ursesc, vb. intranz. – 1. A sorti, a hărăzi, a predestina (destinul cuiva). 2. A face vrăji, cf. exa face pă ursit, cu sensul de vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: „Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât” (Bilțiu). – Din ngr. oríso, viit. lui orízo (Pascu, Tiktin, Candrea).

ursi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ursí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 să urseáscă

ursì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ursì v. a rosti ursita. [Gr. bizantin ORÍZO (aorist ORISA), a hotărî (soarta), a decide (cf. bulg. uresița, ursitoare)].

ursi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. — Din ngr. oríso (viit. lui orízo).