ureche (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)uréche (-chi), s. f. –
1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului. –
2. Auz. –
3. Branhie. –
4. Toartă. –
Var. urechie. Mr. ureacl’e, megl. urecl’ă, istr. urecl’e. Lat. aurĭcŭla, vulg. orĭcla (Diez, I, 295; Pușcariu 1829; REW 793),
cf. it. orecchio, prov. aurelha, fr. oreille, cat. orella, sp. oreja (leonez.
orecha, mozarab
orilla),
port. orelha. Uz general (
ALR, I, 53). –
Der. urechelniță (
var. urecher(n)iță),
s. f. (curățitoare de urechi; insectă, Forficula auricularia; plantă, Sempervivum tectorum); urechia,
vb. (a trage de urechi);
urechială, s. f. (faptul de a urechea);
urechiat, adj. (cu urechi mari);
urechiță, s. f. (insectă; plantă), în
Trans.;
urechiușe, s. f. (insectă; ciupercă, Tremella helvelloides).