urcioruș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URCIORÚȘ1, urciorușe, s. n. Urcioraș. [
Var.:
ulciorúș s. n.] –
Urcior1 +
suf. -uș.urcioruș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URCIORÚȘ2, urciorușe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui urcior
2. –
Urcior2 +
suf. -uș.urcioruș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)urciorúș (rar)
(-cio-) s. n.,
pl. urciorúșeurcioruș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)URCIORÚȘ1, urciorușe, s. n. Urcioraș. [
Var.:
ulciorúș s. n.] —
Urcior1 +
suf. -
uș.urcioruș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)URCIORÚȘ2, urciorușe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui
urcior2. —
Urcior2 +
suf. -
uș.