unison (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UNISÓN s. n. Executare de către un grup vocal sau instrumental a unei melodii la aceeași înălțime. ♦
Fig. Acord deplin, comuniune de idei, de sentimente, de interese. – Din
fr. unisson, lat. unisonus.unison (Dicționar de neologisme, 1986)UNISÓN s.n. Efect obținut prin producerea simultană a unui sunet de aceeași înălțime de către două sau mai multe voci sau mai multe voci și instrumente. ♦
A cânta la unison = a executa simultan aceeași melodie pe mai multe voci sau la mai multe instrumente; (
fig.) a fi (sau a lucra) în deplină concordanță cu cineva. [< fr.
unisson, cf. it.
unisono < lat.
unus – unul,
sonus – sunet].
unison (Marele dicționar de neologisme, 2000)UNISÓN s. n. 1. executare simultană a acelorași sunete de aceeași înălțime de către două sau mai multe voci ori instrumente. 2. (fig.) acord, deplină concordanță de idei, de sentimente, de interese. (< fr.
unisson, lat.
unisonus)
unison (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)unisón s. n.unison (Dicționaru limbii românești, 1939)*unisón n., pl.
urĭ (fr.
unisson, d. mlat.
unisonus, d.
unus, unu, și
sonus, sunet).
Muz. Acord de vocĭ saŭ de sunet al instrumentelor:
a cînta în unison. Fig. Acord, înțelegere:
a lucra la unison.unison (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)unison n.
1. acord de voci sau de instrumente cari scot acelaș ton;
2. fig. acțiune simultană, acord intelectual sau moral:
a se pune la unison cu cineva.unison (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UNISÓN s. n. Executare de către un grup vocal sau instrumental a unei melodii la aceeași înălțime. ♦
Fig. Acord deplin, comuniune de idei, de sentimente, de interese. — Din
fr. unisson, lat. unisonus.