umfla (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UMFLÁ, úmflu, vb. I.
1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦
Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul; (despre ființe) a crește în volum (în urma mâncării excesive), a avea o senzație de balonare. ♦
Expr. (
Tranz.)
A-l umfla pe cineva râsul (sau
plânsul) sau (
refl.)
a se umfla de râs (sau
plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns).
A se umfla de somn (sau
de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦
Tranz. și
refl. A (se) înfoia.
Vântul umflă pânzele. ♦
Expr. (
Refl.)
A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli.
2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere.
3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ♦
Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona.
5. Tranz. fig. (
Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc.
6. Tranz. fig. (
Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua, a ridica. –
Lat. inflare.umfla (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)umflá (-lu, -át), vb. –
1. A mări volumul, a dilata. –
2. (
Refl.) A-și mări volumul, a se inflama. –
3. A da laptele în foc. –
4. A apuca, a lua cu mîna, a deține. –
Var. înv. înfla și
der. –
Mr. umflu, umflare, megl. amflu, amflari, istr. ămflu. Lat. inflāre (Pușcariu 1802; REW 4406),
cf. it. enfiare, prov. enflar, fr. enfler, sp. hinchar. Trecerea lui
in- ›
un- trebuie să fie anterioară
rom.,
cf. logud. unflare, sicil. unkari, calabr. uhhare, Teramo
umblà (Rohlfs,
Arch. Rom., VII, 465). –
Der. umflăcios, adj. (umflat, gata să crape);
umflăciune, s. f. (umflătură);
umflătură, s. f. (loc umflat, cucui). Din
rom. provine
iud. sp. u(n)flar.umfla (Dicționar de argou al limbii române, 2007)umfla, umflu v. t. 1. a ridica în mod exagerat prețul / suma / proporțiile.
2. (
pol.) a efectua o arestare.
3. (
intl.) a bate, a lovi.
4. a fura.
5. a lăsa o femeie însărcinată.
umfla (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)umflá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. úmflu, 2
sg. úmfli, 3
úmflăumfla (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦
Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul (în urma mâncării excesive), producând o senzație de balonare. ◊
Expr. (
Tranz.)
A-l umfla pe cineva râsul (sau
plânsul) sau (
refl.)
a se umfla de râs (sau
plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns).
A se umfla de somn (sau
de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦
Tranz. și
refl. A (se) răsfira, a (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ◊
Expr. (
Refl.)
A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli.
2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește depășind nivelul normal. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere.
3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ◊
Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona.
5. Tranz. Fig. (
Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc.
6. Tranz. (
Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua. —
Lat. inflare.umflà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)umflà v.
1. a întinde, a mări volumul:
a umfla un balon; 2. fam. a apuca pe neașteptate:
l’a umflat pe sus; 3. fam. a bate rău:
am să ți-l umflu; 4. fig. a face pe mândru:
se umflă în pene. [Lat. INFLARE].