umbriș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UMBRÍȘ, umbrișuri, s. n. Loc cu umbră; umbră (
I 1). –
Umbră +
suf. -iș.umbriș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)umbríș (rar)
s. n.,
pl. umbríșuriumbriș (Dicționaru limbii românești, 1939)umbríș n., pl.
urĭ (cuv. fabr.). Loc umbros (C. Hogaș, VR. 1910, 5, 217). V.
luminiș.umbriș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UMBRÍȘ, umbrișuri, s. n. (Rar) Loc cu umbră; umbră (
I 1). —
Umbră +
suf. -
iș.