umbrire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UMBRÍRE, umbriri, s. f. Faptul de
a (
se)
umbri. ♦ Culoare, nuanță închisă, întunecată. –
V. umbri.umbrire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)umbríre s. f.,
g.-d. art. umbrírii; pl. umbríriumbrire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)umbrire f. fapta de a umbri:
sub a genelor umbrire EM.
umbrire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UMBRÍRE, umbriri, s. f. Faptul de
a (se) umbri. ♦ Culoare, nuanță închisă, întunecată. —
V. umbri.