uliu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÚLIU, ulii, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, mari și puternice, din familia acvilidelor, care atacă păsări și mamifere mici (
Accipiter); pasăre din acest gen. ◊
Uliu-păsăresc = păsărar (
2)
(Accipiter nisus). – Din
magh. ölyü.uliu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)úliu (-ii), s. m. – Șoim, coroi, vindereu (Astur palumbarius, Accipiter nisus, Buteo vulgaris, Archibuteo lagopus, Circus aeruginosus, C. cyaneus). –
Var. uli, uleu. Mag. ölyü (Cihac, II, 536; Gáldi,
Dict., 186). Se folosește, în forme mai mult sau mai puțin diferite, pentru una sau alta dintre aceste specii;
ulieș, s. m.;
uliga(n)ie, s. f.;
uligan, s. m.;
uliuț, s. m.uliu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)uliu, ulii s. m. (intl.) procuror.
uliu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)úliu [
liu pron. liu]
s. m.,
art. úliul; pl. úlii, art. úliii (-li-ii)uliu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)uliu m.
1. specie de șoim foarte îndrăzneț, răpindu-și prada chiar în fața oamenilor (
Astur palumbarius): uliul se numește în Munt.
cobeț și
erete, în Mold.
coroiu și
hărău, în Tr.
bodiu, iar în Buc.
găinar și
porumbar; 2. fig. viteaz:
ulii din Soroca AL.;
3. (
de-a) un joc de copii. [Ung. ÖLYÜ].
uliu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÚLIU, ulii, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, mari și puternice, din familia acvilidelor, care atacă păsări și mamifere mici (
Accipiter); pasăre din acest gen. ◊ Compus:
Uliu-păsăresc = păsărar (
2) (
Accipiter nisus). — Din
magh. ölyü.