ulițarnic - explicat in DEX

ulițarnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ULIȚÁRNIC, -Ă, ulițarnici, -ce, adj., s. m. și f. (Reg.) (Persoană) care bate ulițele, căreia îi place să-și piardă vremea umblând fără rost (pe uliță). – Uliță + suf. -arnic.

ulițarnic (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
ulițarnic, -ă, ulițarnici, -e s. m., s. f. v. ulițar

ulițarnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ulițárnic (reg.) adj. m., s. m., pl. ulițárnici; adj. f., s. f. ulițárnică, pl. ulițárnice

ulițarnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
ulițár(nic), -ă adj. (d. uliță). Fam. Căruĭa-ĭ place să stea mult pe uliță: copil ulițarnic.

ulițarnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ULIȚÁRNIC, -Ă, ulițarnici, -ce, adj., s. m. și f. (Reg.) (Persoană) care bate ulițele, căreia îi place să-și piardă vremea umblând fără rost (pe uliță). — Uliță + suf. -arnic.