uliță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÚLIȚĂ, ulițe, s. f. 1. Drum îngust care străbate un sat (rar un oraș), mărginit de o parte și de alta de case;
p. ext. stradă. ◊
Expr. A bate ulițile = a umbla fără rost, haimana; a hoinări.
2. (Colectiv) Oamenii care locuiesc în casele de pe uliță (
1). [
Pl. și
uliți] – Din
sl. ulica.uliță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)úliță (-țe), s. f. –
1. Drum. –
2. Pedeapsă
înv. care consta în a biciui învinuiții pe stradă sau în piață.
Sl. (
bg.,
slov.,
rus.)
ulica (Miklosich,
Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 438; Conev 81),
cf. mag. utca. –
Der. ulicioară, s. f. (drum îngust);
ulicer, s. m. (
Mold., vecin, persoană care locuiește pe aceeași stradă);
ulițarnic, adj. (
Mold.,
Trans., hoinar, pribeag). Țig.
sp. ulicha „drum” (Besses 165) ar putea proveni din
rom.uliță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)úliță s. f.,
g.-d. art. úliței; pl. úlițeuliță (Dicționaru limbii românești, 1939)úliță f., pl.
e (VR. 1925, 7, 34) și
ĭ (vsl. rus. bg.
úlica). Stradă.
uliță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)uliță f. drum mărginit cu case de amândouă laturile, într’un oraș sau târg. [Rus. ULIȚA, stradă].
uliță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÚLIȚĂ, ulițe, s. f. 1. Drum îngust care străbate un sat (rar un oraș), mărginit de o parte și de alta de case;
p. ext. stradă. ◊
Expr. A bate ulițele = a umbla fară rost, haimana; a hoinări.
2. (Colectiv) Oameni care locuiesc în casele de pe o uliță (
1). [
Pl. și:
uliți] — Din
sl. ulica.