udătură - explicat in DEX

udătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UDĂTÚRĂ, udături, s. f. 1. Udare, stropire. ♦ Faptul de a fi ud, umed; umezeală. 2. (Pop. și fam.) Băutură (alcoolică). 3. (Reg.) Mâncare (frugală). – Uda+ suf. -ătură.

udătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
udătură, udături s. f. băutură alcoolică

udătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
udătúră s. f., g.-d. art. udătúrii; pl. udătúri

udătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
udătúră f., pl. ĭ. Felu de a uda: așa udătură (ca: o ploaĭe bună) halal ! Vest. Băutură: nicĭ mîncare, nicĭ udătură. Est. Bucate preparate la foc (nu uscăturĭ), ca: borșu, sarmalele, friptura și chear [!] și brînza: Ĭa [!] s´apropia, Și îĭ aducea Prînz de udătură, Vin de băutură (Mîn. Argeș). Fertură [!], sorbitură. V. legumă.

udătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
udătură f. 1. efectul udării; 2. tot ce servă țăranului spre a face mămăliga să lunece pe gât (ceapă, borș, varză, castraveți; cartofi, terciu): altă udătură n’aveau CR.

udătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UDĂTÚRĂ, udături, s. f. 1. Udare, stropire. ♦ Faptul de a fi ud, umed; umezeală. 2. (Pop. și fam.) Băutură (alcoolică). 3. (Reg.) Mâncare (frugală). — Uda + suf. -ătură.