ușor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UȘÓR1, ușori, s. m. Fiecare dintre cei doi stâlpi verticali de care se prind canaturile porții sau ale ușii; părțile laterale ale tocului ușii sau ferestrei. [
Var.:
usciór, ușciór s. m.] –
Lat. osteolum.ușor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UȘÓR2, -OÁRĂ, (
I, II)
ușori, -oare, adj., (
III)
adv. I. Adj. 1. Care are greutate mică, care cântărește puțin, care exercită o presiune redusă asupra suprafeței pe care stă. ◊
Industrie ușoară = grup de ramuri industriale care produc bunuri de consum și articole tehnice necesare industriei, agriculturii, transporturilor etc.
Categorie ușoară = categorie la box, lupte și haltere, care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 și 61 kg. ◊
Expr. Fie-i țărâna ușoară! = (formulă rostită la înmormântarea sau la pomenirea unui mort) să se odihnească în pace! ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifică redusă. ♦ Care nu poartă sau nu conține greutăți. ◊
Expr. (
A fi)
cu inima ușoară = (a fi) vesel, voios. (Adverbial) (
A fi)
îmbrăcat ușor = (a fi) îmbrăcat cu haine subțiri. ♦ (Despre trupe) Care poartă armament puțin, putându-se deplasa cu repeziciune.
2. (Despre alimente) Care se digeră cu ușurință, care nu cade greu la stomac.
3. Iute, sprinten, vioi. ♦ Suplu, gingaș, fin. ♦ (Despre pas;
p. ext. despre mers) Care abia atinge pământul:
p. ext. fără zgomot.
4. (Despre urme, linii etc.) Care este (sau pare a fi) făcut printr-o apăsare slabă sau de un corp cu greutate redusă.
5. Mic, puțin, redus (ca volum, amploare, consistență, intensitate). ♦ (Despre somn) Din care te trezești cu ușurință la cea mai mică gălăgie;
p. ext. liniștit, odihnitor. ♦ (Despre forme de relief) Domol, lin
3, dulce. ♦ (Despre țesături;
p. anal. despre aburi, ceață) Rar, subțire, fin.
II. Adj. 1. Care este lesne de suportat, de îndurat; (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligații materiale) care nu împovărează; mic. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; indulgent. ♦ (Despre viață, trai) Fără griji; comod, bun. ◊ (
Reg.; substantivat; în
expr.)
Mai cu ușorul = mai bine, mai fără griji.
2. Care nu prezintă dificultăți, care este lesne de înțeles sau de realizat; simplu. ◊
Muzică ușoară = gen muzical cult (vocal sau instrumental) larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legată de preocupările, sentimentele, aspirațiile oamenilor. ◊
Loc. adv. (
Pop.; substantivat)
Cu ușorul = lesne, comod, fără pericol. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil.
3. Lipsit de seriozitate, superficial; frivol. ◊
Moravuri ușoare = purtări, practici imorale. ♦ Fără importanță; neînsemnat.
III. Adv. 1. Încet, domol, lin
3; fără zgomot.
2. Cu ușurință, fără efort; lesne, comod.
3. Fără seriozitate; în mod superficial, ușuratic. ♦
Expr. A lua ușor sau
a trece ușor peste un lucru = a nu acorda importanța cuvenită unui lucru.
4. Puțin. [
Var.: (
Înv. și
reg.)
ușúre adj.,
adv.] – Din [mai]
iușor (
înv. „ușor
2” <
lat. levis +
suf. -ușor).
ușor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ușór (ușoáră), adj. –
1. Cu greutate mică. –
2. Iute, sprinten, vioi. –
3. Neînsemnat, nesemnificativ. –
4. Superficial, fără consistență. –
5. Inconstant, schimbător. –
6. Lasciv. –
7. Facil, factibil, lesne de făcut. –
8. (
Adv.) În mod lejer, facil. –
Var. ușure, înv. i(u)șor. Mr. li(c)șor, megl. licșor. Lat. lĕvis (Pascu,
Beiträge, 12; Tiktin; REW 5004; Skok,
ZRPh., LIV, 181).
Der. nu este simplă. Se poate presupune un rezultat
rom. *lieu (
cf. it. lieve, prov. leu), cu
suf. -
șor. –
Der. ușura, vb. (a face mai ușor; a scădea din greutate; a calma, a seda, a liniști);
ușurătate, s. f. (lejeritate, nesocotință; facilitate),
înv.;
ușuratic (
var. ușuratec),
adj. (nesocotit, inconstant);
ușurel, adj. (mai ușor;
adv., încet, cu calm);
ușurime, s. f. (ușurință, agilitate; nesocotință, inconstanță);
ușurință, s. f. (
înv., înviorare; facilitate, nesocotință).
ușor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ușór1 adj. m.,
pl. ușóri; f. ușoáră, pl. ușoáreușor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ușór2 s. m.,
pl. ușóriușor (Dicționaru limbii românești, 1939)1) ușór (est) și
ușcĭór (vest) m. (lat.
ostiolum, pop.
*ustiólum, dim. d.
ostium, ustium, ușă; it.
usciuolo, pv.
ussol, pg.
ixó). Laturile verticale ale cadruluĭ ușiĭ orĭ ferestreĭ:
stătea rezemat de ușor. V.
prag și
toc 1.ușor (Dicționaru limbii românești, 1939)2) ușór și (vechĭ)
ĭușór, -oáră adj. (lat.
lĕvis, ușor, de unde s´a făcut
*lieŭ, apoĭ [cu sufixu diminutival
-șor, -ușor]
*lĭușor, ĭușor, ușor; it.
lĭeve, pv.
leu; fr.
léger, d. lat.
pop. *leviarius, de unde și it.
leggiero și sp.
ligero). Care nu trage mult în cumpănă, care nu e greŭ de ridicat:
aluminiu e un metal ușor, a fi ușor ca pufu. Lesne de mistuit:
bucate ușoare. Supțire [!]:
o haĭnă ușoară. Sprinten, vioĭ:
mă simt ușor pe ziŭa de azĭ. Nu cu armament greŭ:
cavalerie ușoară (adică fără suliță). Delicat, abea [!]:
o ușoară atingere cu aripa. A avea mîna ușoară, a opera cu îndemănare (ca chirurg ș. a.). Lesne de suferit:
pedeapsă ușoară. Nu grav:
rană, greșală [!] ușoară. Fácil, lesne de făcut:
lucrare ușoară. Superficial:
spirit ușor. Care tratează un subĭect puțin important:
poeziile ușoare ale luĭ Orațiŭ. Nestatornic, frivol, ușurel, ușuratic:
om ușor. Curgător, care pare a fi scris fără trudă:
stil ușor. Nu adînc, care se întrerupe la cel maĭ mic zgomot:
somn ușor. Țărîna ușoară. V.
țărînă. Adv.
Pufu trage ușor în cumpănă; îmbrăcat ușor (supțire [!]);
a călca ușor (nu îndesat);
armat ușor; atins ușor; pedepsit ușor; rănit ușor; a lucra, a scrie ușor; a dormi ușor. A lua ușor, a considera cu ușurință, a nu da multă atențiune. – În Munt. vest
ușure. Vechĭ
ișor (și azĭ în Trans.).
ușor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ușor a. și adv.
1. care nu trage mult în cumpănă, care nu apasă tare:
sarcină ușoară; 2. puțin sensibil:
o boare ușoară, haine ușoare; 3. sprinten:
pas ușor, cavalerie ușoară; 4. lesne de mistuit:
mâncări ușoare; 5. superficial:
ideie ușoară; poezii ușoare, poezii scurte despre un subiect puțin important;
6. fig. nestatornic, frivol:
ușor la minte; 7. care se poate face fără greutate:
lucrare ușoară; 8. care nu trădează vr’o sforțare:
stil curgător și ușor. [Vechiu-rom.
iușor, diminutiv din
iu = lat. LEVIS].
ușor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UȘÓR1, ușori, s. m. Fiecare dintre cei doi stâlpi verticali de care se prind canaturile porții sau ale ușii; părțile laterale ale tocului ușii sau ferestrei. [
Var.:
usciór, ușciór s. m.] —
Lat. osteolum.ușor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UȘÓR2, -OÁRĂ, (
I, II)
ușori, -oare, adj., (
III)
adv. I. Adj. 1. Care are greutate mică, care cântărește puțin, care exercită o presiune redusă asupra suprafeței pe care stă. ◊
Industrie ușoară = grup de ramuri industriale care produc bunuri de consum și articole tehnice necesare industriei, agriculturii, transporturilor etc.
Categorie ușoară = categorie la box, lupte și haltere, care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 și 61 kg. ◊
Expr. Fie-i țărâna ușoară! = (formulă rostită la înmormântarea sau la pomenirea unui mort) să se odihnească în pace! ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifică redusă. ♦ Care nu poartă sau nu conține greutăți. ◊
Expr. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) vesel, voios. (Adverbial)
(A fii) îmbrăcat ușor = (a fi) îmbrăcat cu haine subțiri. ♦ (Despre trupe) Care poartă armament puțin, piitându-se deplasa cu repeziciune.
2. (Despre alimente) Care se digeră cu ușurință, care nu cade greu la stomac.
3. Iute, sprinten, vioi. ♦ Suplu, gingaș,
fin. ♦ (Despre pas;
p. ext. despre mers) Care abia atinge pământul;
p. ext. fără zgomot.
4. (Despre urme, linii etc.) Care este (sau pare a fi) făcut printr-o apăsare slabă sau de un corp cu greutate redusă.
5. Mic, puțin, redus (ca volum, amploare, consistență, intensitate). ♦ (Despre somn) Din care te trezești cu ușurință la cea mai mică gălăgie;
p. ext. liniștit, odihnitor. ♦ (Despre forme de relief) Domol, lin
3, dulce. ♦ (Despre țesături;
p. anal. despre aburi, ceață) Rar, subțire,
fin. II. Adj. 1. Care este lesne de suportat, de îndurat; (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligații materiale), care nu împovărează; mic. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; indulgent. ♦ (Despre viață, trai) Fără griji; comod, bun. ◊ (
Reg.; substantivat; în
expr.)
Mai cu ușorul = mai bine, mai fără griji.
2. Care nu prezintă dificultăți, care este lesne de înțeles sau de realizat; simplu. ◊
Muzică ușoară = gen muzical cult (vocal sau instrumental) larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legată de preocupările, sentimentele, aspirațiile oamenilor. ◊
Loc. adv. (
Pop.; substantivat)
Cu ușorul = lesne, comod, fără pericol. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil.
3. Lipsit de seriozitate, superficial; frivol. ◊
Moravuri ușoare = purtări, practici imorale. ♦ Fără importanță; neînsemnat.
III. Adv. 1. încet, domol, lin
3; fără zgomot.
2. Cu ușurință, fără efort; lesne, comod.
3. Fără seriozitate; în mod superficial, ușuratic. ◊
Expr. A lua ușor sau
a trece ușor peste un lucru = a nu acorda importanța cuvenită unui lucru.
4. Puțin. [
Var.: (
înv. și
reg.) ușure
adj.,
adv.] — Din [mai]
iușor (
înv. „ușor
2” <
lat. levis +
suf. -
ușor).