tușina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TUȘINÁ, tușinez, vb. I.
1. Tranz. (
Reg.) A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor.
2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva.
3. A tăia ațele, destrămaturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri.
4. A tunde iarba; a aranaja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. –
Lat. *tonsionare (<
tonsio).tușina (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tușiná (-néz, -át), vb. –
1. A tunde. –
2. A tunde oile.
Lat. tonsĭōnem „tunsoare”, prin intermediul
vb. *tonsĭonāre (Densusianu,
Rom., XXXIII, 287;
cf. Koerting 9590; Candrea), sau al unui urmaș
rom. tușină „tunsoare, lamă tunsă”, cuvînt puțin atestat de Pușcariu 1783; Pușcariu,
Conv. lit., XXXIX, 328; Lacea,
Dacor., II, 626; REW 8783),
cf. sard. tosone, fr. toison. –
Der. tușinat, adj. (tuns; tăiat);
tușinătură, s. f. (canură, partea mai scurtă a lînii).
tușina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tușiná (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 3
tușineázătușina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TUȘINÁ, tușinez, vb. I. (
Pop.)
1. Tranz. A tunde oile pe sub pântece și între picioarele dinapoi, pentru a ușura mulsul și suptul mieilor.
2. A tunde scurt părul, barba sau mustața cuiva.
3. A tăia ațele, destrămăturile de la capetele sau de pe laturile unei țesături, ale unei împletituri.
4. A tunde iarba; a aranja (la același nivel) frunzișul unor arbori sau arbuști. —
Lat. *
tonsionare (<
tonsio).