tutor (Dicționar de neologisme, 1986)
TUTÓR s.m. v. tutore.
tutor (Dicționaru limbii românești, 1939)
*tutór m. (lat. tutor, f. tutrix, d. tuéri, a apăra). Jur. Epitrop, persoană însărcinată cu tutela. Fig. Protector. Fem. tutoare. – Tutoru îl conduce pe minoru orfan, îĭ administrează averea și-l reprezentă [!] în judecată. El lucrează în unire cu consiliu de familie, prezidat de judecătoru de pace, ĭar cînd interesele luĭ îs în conflict cu ale celuĭ de supt [!] tutela luĭ, cedează locu unuĭ tutor subrogat.
tutor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tutor m. 1. persoană căreia s’a încredințat tutela; 2. fig. protector.