turturică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TURTURÍCĂ, turturele, s. f. (
Ornit.) Turturea. –
Turturea +
suf. -ică.turturică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)turturícă v. turtureáturturică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)turturică f. soiu de porumbiță dar mai mică, bună de mâncat. [Lat. TURTURILLA].
turturică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TURTURÍCĂ, turturele, s. f. Turturea. —
Turturea +
suf. -
ică.