turmac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s. m. și
f. (
Reg.)
1. Bivol tânăr.
2. Epitet dat unui om scund și îndesat sau înalt și gras. – Din
bg. turmak.turmac (Dicționaru limbii românești, 1939)turmác m. (poate d.
turmă, de unde și bg.
turmak, id. Cp. și cu alb.
trumák, om scund și gras).
Sud. Malac maĭ mare, junc de bivol.
Fig. Rar. Bondoc (Cod.).
turmac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)turmac m. vițel de un an.
turmac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TURMÁC, -Ă, turmaci, -ce, s. m. și
f. (
Reg.)
1. Bivol tânăr.
2. Epitet dat unui om scund și îndesat sau înalt și gras. — Din
bg. turmak.