tureac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TUREÁC s. n. v. tureatcă.tureac (Dicționaru limbii românești, 1939)tureác m., pl.
ecĭ (d.
tur 1. V.
tureatcă și
cĭoarecĭ).
Munt. Cĭoarecĭ, pulpare, tuzlucĭ (în Olt.
turuĭac, pl.
ĭecĭ).
Munt. vest, Trans. Maram. Tureatcă, carîmb:
cercetînd tureciĭ vechĭ (Agrb. Înt. 182). S. n., pl.
ece. Rest (cupon) dintr´o trîmbă de pînză, dintr´o pîne [!] saŭ dintr´o lămîĭe. – Și
cureac în Munt. est, Mold. (Șez. 30, 168). V.
chĭostec.tureac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TUREÁC s. n. v. tureatcă.