tușitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TUȘITÚRĂ,tușituri, s. f. (Rar) Tușit. – Tuși + suf. -tură.
tușitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) tușitúră (rar) s. f., g.-d. art. tușitúrii; pl. tușitúri
tușitură(Dicționaru limbii românești, 1939) tușitúră f., pl. ĭ. Zgomotu tuseĭ: s´a auzit o tușitură.
tușitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TUȘITÚRĂ,tușituri, s. f. (Rar) Tușit. — Tuși + suf. -tură.