trufanda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRUFANDÁ, trufandale, s. f. Cel dintâi fruct sau rod al pământului dintr-o producție anuală;
p. ext. produs alimentar (mai ales fruct sau legumă) care apare pe piață mai înainte de timpul normal în care trebuie să apară. – Din
tc. turfanda.trufanda (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)trufandá (-ále), s. f. – Primele produse ale cîmpului care ies la vînzare. –
Mr. trufanda. Tc. trufanda (Șeineanu, II, 365; Ronzevalle 116),
cf. ngr. τρο(υ)φαντά (Gáldi 263),
bg. turfanda.trufanda (Dicționar de argou al limbii române, 2007)trufanda, trufandale s. f. 1. adolescentă virgină.
2. prostituată tânără / începătoare.
trufanda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trufandá s. f.,
art. trufandáua, g.-d. art. trufandálei; pl. trufandále, art. trufandáleletrufanda (Dicționaru limbii românești, 1939)trufandá (turc.
turfanda, tru- și
tro-, pers.
türfende, d. ar.
türfe, noutate). Pîrga roadelor, primele roade ale anuluĭ:
mîncăcĭoșiĭ umblă după trufandale. – În Meh.
trofanda.trufanda (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRUFANDÁ, trufandale, s. f. Cel dintâi fruct sau rod al pământului dintr-o producție anuală;
p. ext. produs alimentar (mai ales fruct sau legumă) care apare pe piață mai înainte de timpul normal în care trebuie să apară. — Din
tc. turfanda.trufandà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trufandà f.
1. pârga roadelor:
le mâncă cu multă poftă ca pe niște trufandale ISP.;
2. fig. (și ironic) prinos. [Turc. TURFANDA (lit. lucru nou, noutate)].