trist (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÍST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe.
2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. –
Lat. tristis.trist (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)trist (-tă), adj. – Supărat, necăjit, deprimat; dureros.
Lat. tristis, pop. tristus (Densusianu,
Hlr., 141; Pușcariu 1764; REW 8918),
cf. it. tristo, port. triste, prov. tritz. Este de luat în seamă pierderea cuvîntului în dialecte; și în
rom. circulația populară pare limitată. Apare din
sec. XVI. –
Der. tristețe (
var. tristeță),
s. f. (amărăciune, mîhnire, îngrijorare), după
it. tristezza, fr. tristesse; întrista, vb. (a mîhni, a supăra), după
fr. attrister; întristăciune, s. f. (
Bucov., suferință, mîhnire);
întristător, adj. (care mîhnește). – Din
rom. provine
săs. trist.trist (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trist adj. m.,
pl. triști; f. trístă, pl. trístetrist (Dicționaru limbii românești, 1939)trist, -ă adj. (lat. pop.
tristus, cl.
trîstis; it.
tristo, pv. cat.
trist, fr.
triste. V.
întristat). Fără veselie, fără bucurie, întristat:
tristu îmblu (Ps. P.),
un om trist. Melancolic:
caracter trist. Care insuflă întristare:
zidurĭ triste. Jalnic, nenorocit, funest:
a avea un sfîrșit trist. Întunecat, posomorît:
o zi tristă. Penibil:
a avut trista misiune de a-ĭ anunța moartea. Adv. În mod trist.
trist (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trist a.
1. turburat de durere internă, mâhnit:
suflet trist; 2. melancolic:
gânduri triste; 3. care însuflă întristare:
ceremonie tristă; 4. nenorocit, funest:
a avea un sfârșit trist; 5. penibil, plicticos:
vieață tristă; 6. întunecat și ploios:
vreme tristă (= fr.
triste).
trist (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRIST, -Ă, triști, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Supărat, mâhnit, amărât, abătut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestări ale oamenilor, sunete etc.) Care exprimă tristețe, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stări sau fapte care țin de natura sau de viața omului) Plin de tristețe.
2. Care provoacă tristețe, supărare, care întristează; dureros. ♦ Care sugerează, evocă tristețe; deprimant, dezolant. —
Lat. tristis.