trib - explicat in DEX

trib (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRIB, triburi, s. n. Grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus.

trib (Dicționar de neologisme, 1986)
TRIB s.n. 1. Formă de organizare a societății primitive, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii reunite între ele prin legături de înrudire, care trăiau pe un teritoriu propriu, aveau o limbă și credințe comune și erau supuse autorității unui șef (ales din mijlocul lor). 2. (La unele popoare din antichitate) Seminție, gintă, neam. ♦ Populația fiecărui district în Roma antică. 3. (Biol.) Subdiviziune a familiei, cuprinzând genuri înrudite. [< lat. tribus, cf. fr., it. tribu].

trib (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRIB¹ s. n. 1. formă de organizare economică și social-politică a societății primitive, dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, reunite pe baza comunității teritoriului și supuse autorității unui șef unic. 2. (la unele popoare din ant.) seminție, gintă, neam. ◊ (biol.) subdiviziune a familiei cu genuri înrudite. (< lat. tribus, fr. tribu)

trib (Marele dicționar de neologisme, 2000)
-TRIB² elem. tribo-.

trib (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
trib, triburi s. n. (intl.) 1. bandă, grup. 2. șatră.

trib (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trib s. n., pl. tríburi

trib (Dicționaru limbii românești, 1939)
*trib n., pl. urĭ (lat. tribus, f.; fr. tribu, f.). Seminție, împărțire a unuĭ popor compusă din maĭ multe familiĭ înrudite: în Atica aŭ fost patru, apoĭ zece, apoĭ treĭ-spre-zece triburĭ, ĭar în Roma treĭ-zecĭ și treĭ. La Jidanĭ, posteritatea fie-căruĭa din ceĭ doĭ-spre-zece patriarhĭ: tribu luĭ Ĭuda. Popor mic, ceată de familiĭ: triburile sălbatice din centru Africiĭ. Șt. nat. În clasificare, diviziune care vine după familie. V. laĭe, șatră.

trib (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trib n. 1. seminție, una din diviziunile poporului la vechii Evrei, Greci; 2. urmașii fiecăruia din fii lui Iacob: tribul lui Levi; 3. popor mic în raport cu o națiune mare din care face parte: triburile arabe; 4. număr mare de inși din aceeaș familie.

trib (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRIB, triburi, s. n. Formă de organizare economică și social-politică primitivă, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. — Din lat. tribus.