treier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÉIER, treiere, s. n. Treierat. [
Pr.:
tre-ier] – Din
treiera (derivat regresiv).
treier (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tréier s. n.treĭer (Dicționaru limbii românești, 1939)1) tréĭer n., pl.
e (d.
a treĭera, ca
șuĭer d.
șuĭera). Acțiunea de a treĭera (treĭeratu):
treĭeru grîuluĭ.treĭer (Dicționaru limbii românești, 1939)2) tréĭer, -á v. tr. (lat.
trîbŭlo, -áre, d.
trîbulum, tăvăluc de arie [derivat d.
térere, a zdrobi. V.
tiresc] de unde s´a făcut
*triŭulo, *triur, *trúir, *trúĭer, treĭer; it.
trebbiare, sard.
triulare, pv.
trellar [a chinui], cat. sp.
trillar, pg.
trilhar. Cp. cu
șuĭer 2. V.
cutreĭer, tribulațiune). Calc orĭ bat grînele (cu caiĭ orĭ cu mașina) ca să se desprindă grăunțele.
treier (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRÉIER s. n. Treierat. [
Pr.:
tre-ier] — Din
treiera (derivat regresiv).