tremurătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TREMURĂTÚRĂ, tremurături, s. f. Tremur; scuturătură ușoară. –
Tremura +
suf. -ătură.tremurătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tremurătúră (tremur)
s. f.,
g.-d. art. tremurătúrii; pl. tremurătúritremurătură (Dicționaru limbii românești, 1939)tremurătúră f., pl.
ĭ. Rezultatu orĭ felu tremurăriĭ:
tremurăturile mînilor [!] bătrînuluĭ, tremurăturile vociĭ, ale scrisuluĭ. Vibrațiune:
tremurăturile uneĭ coarde.tremurătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tremurătură f. tremur prelungit.
tremurătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TREMURĂTÚRĂ, tremurături, s. f. Tremur; scuturătură ușoară. —
Tremura +
suf. -
ătură.