treacăt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TREÁCĂT s. n. 1. Faptul de a trece. ◊
Loc. adv. Din treacăt = din fugă, fugitiv.
În treacăt =
a) în trecere;
b) în fugă, la repezeală;
c) în câteva cuvinte, pe scurt; pe deasupra, superficial.
2. (
Reg.) Drum de trecere. –
Trece +
suf. -ăt.treacăt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)treácăt (în
expr.)
s. n.treacăt (Dicționaru limbii românești, 1939)treácăt (
ea dift.) n. fără pl. (d.
trec). Trecere:
pe acolo era mare treacăt de oamenĭ. În treacăt, în trecere, trecînd (cu mersu orĭ cu vorba):
în treacăt, m´am oprit și pe la el; fie zis în treacăt, are și el multe păcate !treacăt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)treacăt n. trecere;
în treacăt, din întâmplare:
fie zis în treacăt.treacăt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TREÁCĂT s. n. 1. Faptul de
a trece. ♦
Loc. adv. Din treacăt = din fugă, fugitiv.
În treacăt =
a) în trecere;
b) în fugă, la repezeală; c) în câteva cuvinte, pe scurt; pe deasupra, superficial.
2. (
Reg.) Drum de trecere. —
Trece +
suf. -
ăt.