trăsni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV.
1. Intranz. impers. și
unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊
Expr. A trăsni (pe cineva)
(ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (
Intranz.)
A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar,
tranz.)
a-l trăsni (pe cineva)
prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită.
2. Tranz. și
intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦
Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera.
3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦
Tranz. și
refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta.
4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din
sl. trĕsnonti.