trasa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRASÁ, trasez, vb. I.
Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.;
spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat.
2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din
fr. tracer.trasa (Dicționar de neologisme, 1986)TRASÁ vb. I. tr. 1. A trage, a însemna pe o suprafață linia unui drum, conturul unui desen etc.; a însemna pe o piesă brută elementele necesare pentru prelucrarea ei.
2. A indica, a da directive în ceea ce privește o acțiune, o activitate etc. ♦ A arăta esențialul într-o chestiune etc.; a schița, a descrie. [< fr.
tracer, cf. germ.
trassieren, it.
tracciare].
trasa (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRASÁ vb. tr. 1. a însemna pe o suprafață linia unui drum, conturul unui desen etc.; a însemna pe o piesă brută elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. a indica, a da directive în ceea ce privește o acțiune, o activitate etc. ◊ a arăta esențialul într-o chestiune etc.; a schița, a descrie. (< fr.
tracer)
trasa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trasá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
traseázătrasà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trasà v. a trage sau emite o poliță (= it.
trassare).
trasa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRASÁ, trasez, vb. I.
Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.;
spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat.
2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. — Din
fr. tracer.