trâmbița (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÂMBIȚÁ, trâmbițez, vb. I.
1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță.
2. Tranz. Fig. (
Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din
trâmbiță.