trăgător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRĂGĂTÓR, -OÁRE, trăgători, -oare, adj.,
subst. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară.
II. S. m. și
f. 1. Persoană care trage ceva. ◊
Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete;
fig. persoană care uneltește.
2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (
2). ◊
Loc. adj. și adv. (
Mil.; ieșit din uz)
În trăgători = în lanț, unul după celălalt.
3. Persoană care emite o trată.
III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale;
p. ext. bătaie cu o astfel de curea.
2. Un fel de scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța.
IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. –
Trage +
suf. -ător.