tovar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)továr (-ruri), s. n. –
1. Sarcină, povară. –
2. Talpă, piele de bovine tăbăcită. –
Var. (2)
toval. Sl. tovarŭ „sarcină” (Cihac, II, 283; Tiktin),
cf. povară și
sb. tovar „sarcină”,
rus. tovar „marfă”. Explicația celui de-al doilea sens nu pare suficientă (pentru a o explica, Tiktin pornește de la
rus. opoikovyj tovar „piele de tăuraș”; dar sensul de „piele de tăuraș” este propriu primului cuvînt și nu se înțelege cum ar fi trecut la al doilea). Mai probabil este vorba de o confuzie cu
tc. duval „piele” (Popescu-Ciocănel).
Cf. tovarăș. Rut. tovar „piele” trebuie să fi venit din
rom. –
Der. tovărî, vb. (a încărca; a se năpusti, a tăbărî), din
sb. tovariti. Tiktin consideră că în sensul al doilea al acestui
vb. trebuie să fi intervenit o confuzie cu
tăbărî: asta ar fi posibil, fără ca ipoteza să fie necesară, căci e ușor de trecut de la sensul de „a împovăra” la cel de „a se năpusti”,
cf. sp. cargar.tovar (Dicționaru limbii românești, 1939)továr n., pl.
e (vsl.
tovarŭ, sîrb.
tovar, povară. V.
toval).
Vechĭ. Sarcină (V.
sarcină).
Azĭ. Ban. (d. sîrb.). Greutate, sarcină.