tolocănesc (Dicționaru limbii românești, 1939)
tolocănésc v. intr. (poate d. toloacă, adică „loc unde se poate aduna lumea la sfat”, saŭ var. din trăncănesc). Munt. Mold. Trăncănesc, flecăresc, staŭ mult la taĭfas. Maĭ rar. Bodogănesc: hojma tolocănește pentru nimica toată (Cr.). – Și toloconesc (Mold. nord. Arh. 1905, 59). – Și v. tr. „ocărăsc”.