toloacă - explicat in DEX

toloacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TOLOÁCĂ, toloace, s. f. (Reg.) 1. Pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească. ♦ Pășune, izlaz comunal pentru vite. 2. Teren liber neîngrădit, între case sau la marginea satului. – Din ucr. toloka.

toloacă (Dicționaru limbii românești, 1939)
toloácă (oa dift.) f., pl. e (rut. rus. tolóka. V. clacă, tolocesc). Nord. Loc maĭ întins în sat orĭ la marginea satuluĭ unde pasc vitele orĭ se joacă copiiĭ. V. imaș.

toloacă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
toloácă (reg.) s. f., g.-d. art. toloácei; pl. toloáce

toloacă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
toloacă f. Mold. ogor sterp. [Rus. TOLOKA, iarbă călcată (de vite)].

toloacă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TOLOÁCĂ, toloace, s. f. (Reg.) 1. Pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească. ♦ Pășune, izlaz comunal pentru vite. 2. Teren liber neîngrădit, între case sau la marginea satului. — Din ucr. toloka.