togă - explicat in DEX

togă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÓGĂ, togi, s. f. Mantie largă și lungă, fără mâneci, pe care o purtau romanii peste tunică, înfășurată pe corp, pornind de la umărul stâng și lăsând descoperit brațul și umărul drept. – Din lat. toga.

togă (Dicționar de neologisme, 1986)
TÓGĂ s.f. Îmbrăcăminte specifică a romanilor constând dintr-o bucată lungă de stofă sau de lână, care se purta înfășurată pe corp, pornind de la umărul stâng și lăsând descoperit brațul drept. [< lat. toga].

togă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TÓGĂ s. f. 1. îmbrăcăminte bărbătească la romani constând dintr-o bucată lungă de stofă sau de lână, care se purta înfășurată pe corp, pornind de la umărul stâng și lăsând descoperit brațul drept. 2. robă. (< lat. toga)

togă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*tógă f., pl. e și ĭ (lat. toga). Un fel de manta de lînă care era haĭna națională și de ceremonie a Romanilor. Haĭna pe care în unele țărĭ o poartă judecătoriĭ și avocațiĭ în ședință și profesoriĭ universitarĭ la examenele studenților orĭ la solemnitățĭ (robă).

togă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tógă s. f., g.-d. art. tógii; pl. tógi

togă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
togă f. haină lungă ce Romanii puneau peste tunică: toga era veșmântul național al Romanilor.

togă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÓGĂ, togi, s. f. Mantie largă și lungă, fără mâneci, pe care o purtau romanii peste tunică, înfășurată pe corp, pornind de la umărul stâng și lăsând descoperit brațul și umărul drept. — Din lat. toga.