toceală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOCEÁLĂ, toceli, s. f. Faptul de a-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; buchereală. ♦ Faptul de a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. –
Toci +
suf. eală.toceală (Dicționaru limbii românești, 1939)toceálă f., pl.
elĭ. Acțiunea de a toci. V.
tocilă.toceală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)toceálă s. f.,
g.-d. art. tocélii; pl. tocélitoceală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TOCEÁLĂ, toceli, s. f. Faptul de a-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; buchereală. ♦ Faptul de a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. —
Toci +
suf. eală.