toiag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOIÁG, toiege, s. n. 1. Băț lung și drept de care se sprijină cineva la mers sau de care se servește pentru a se apăra. ♦
Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitură dată cu toiagul (
1).
2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorități.
3. (
Pop.) Lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului.
4. (La
pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelației Orion. [
Pr.:
to-iag] – Din
sl. tojagŭ, tojaga.toiag (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)toiág (-iége), s. n. –
1. Par, baston. –
2. Cîrjă. –
3. Bîtă de cioban. –
4. Cîrjă pastorală. –
5. Baston ca însemn de autoritate. –
6. Sceptru. –
7. Sprijin, reazem. –
8. Lovitură cu bastonul. –
9. Lumînare de morți care se face de aceeași lungime cu cel răposat. –
10. (
S. f. pl.) Numele a trei stele din constelația Orion. –
Mr. tuiag(ă), megl. tuiagă. Sl. (
sb.)
toiaga, cf. bg. tojag (Miklosich,
Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 416; Conev 65; Byck-Graur,
BL, I, 14); pare cuvînt oriental,
cf. tc. toyaka. –
Der. to(i)egi, vb. (a umbla, a cutreiera; a bate cu ciomagul).
toĭag (Dicționaru limbii românești, 1939)toĭág n., pl.
ĭege (vsl.
toĭagŭ, d. turc.
toĭaka, id.; bg. sîrb.
tojaga). Baston mare bătrînesc orĭ de ceremonie orĭ de călătorie.
Fig. Sprijin:
acest fiŭ îĭ fu toĭagu bătrîneților. Lovitură de toĭag. Lumînare lungă cît mortu încolăcită și pusă să ardă la capu luĭ. – Vechĭ și
toĭagă f., pl.
ĭege.toiag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)toiág s. n.,
pl. toiégetoiag (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)toiag n.
1. băț lung:
cu toiagul în mână; 2. baston de ceremonie:
toiagul lui Moise; 3. însemnul unei demnități:
toiagul lui Hatman; 4. fig. sprijin:
toiagul bătrâneților; 5. făclie ce se pune în mâna mortului pe piept. [Slav. TOĬAGŬ, baston].
toiag (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TOIÁG, toiege, s. n. 1. Baston pe care se sprijină cineva la mers sau de care se servește pentru a se apăra. ♦
Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitură dată cu toiagul (
1).
2. Baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorități.
3. (
Pop.) Lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului.
4. (La
pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelației Orion. [
Pr.:
to-iag] — Din
sl. tojagŭ, tojaga.