țiui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚIUÍ, țíui, vb. IV.
Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. ◊
Expr. A(-i) țiui cuiva în urechi (sau
în creieri) sau
a-i țiui cuiva urechile (sau
urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap).
2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (și stridente). [
Pr.:
ți-u-i. –
Prez. ind. și:
țiuiesc] –
Țiu1 +
suf. -ui.