țiui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚIUÍ, țíui, vb. IV.
Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. ◊
Expr. A(-i) țiui cuiva în urechi (sau
în creieri) sau
a-i țiui cuiva urechile (sau
urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap).
2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (și stridente). [
Pr.:
ți-u-i. –
Prez. ind. și:
țiuiesc] –
Țiu1 +
suf. -ui.țiui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)țiuí (a ~) (ți-u-) vb.,
ind. prez. 3
sg. țíuie, imperf. 3
sg. țiuiá; conj. prez. să țíuiețiuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)țíuĭ și (rar)
-ĭésc, a
-í v. intr. (imit.). Se zice despre sunetu care-țĭ rămîne în urechĭ după o detunătură saŭ despre vînt cînd șuĭeră supțire [!] pin [!] crăpăturile ușilor și ferestrelor. (Une-orĭ îțĭ țiuĭe urechea și din senin). – În est
țîuĭ.țiui (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)țiuí v.
1. a șuiera:
prin uși puie vântul EM.;
2. a răsuna succesiv și monoton:
le țiuiau urechile CR. [Onomatopee].
țiui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȚIUÍ, țíui, vb. IV.
Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. ◊
Expr. A(-i) țiui cuiva în urechi (sau
în creieri) sau
a-i țiui cuiva urechile (sau
urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap).
2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (și stridente). [
Pr.:
ți-u-. —
Prez. ind. și:
țiuiesc] —
Țiu1 +
suf. -
ui.