tipatipa (Dicționaru limbii românești, 1939)típa-típa, interj. care arată un mers ca de rață saŭ ca de copil cînd se deprinde să umble saŭ de om cînd calcă încet ca să nu fie auzit. – Și
dípa-dípa (Șez. 32, 78) care e o var. din
dup 3. V.
teleap.tipatipa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)típa-típa v. típa