tipar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text. ◊
Tipar adânc = calcografie (
1).
Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊
Expr. A da (ceva)
la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare.
(A fi sau
a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire.
2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦
Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj.
3. (
Înv.) Urmă, întipărire. – Din
sl. tiparŭ.tipar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tipár (-re), s. n. –
1. Formă, matrice. –
2. Etalon, șablon. –
3. Model, formă. –
4. Urmă, amprentă. –
5. Tipografie, presă tipografică. –
6. Imprimare, publicație. Mgr. τυπάριον (Cihac, II, 707; Murnu 56),
cf. sl. tiparŭ (Conev 114). –
Der. tipări, vb. (a reproduce, a imprima, a publica, a da formă, a modela);
tipăreală, s. f. (imprimare, munca de tipar);
tipăritură, s. f. (publicație);
tiparnă, s. f. (
înv., tipografie), din
sl. tiparĭnŭ, cultism;
tiparnic, adj. (tipărit; de tipar, tipografic),
înv.;
tiparniță, s. f. (tipar, tipografie),
înv.;
întipări, vb. (a imprima);
retipări, vb. (a reimprima).
tipar (Dicționaru limbii românești, 1939)tipár n., pl.
e (mgr.
typárion, d.
týpos, tip; vsl.
tiparŭ). Formă, model, tip după care se reproduc altele. (De ex.: un desemn [!], o croĭală făcută din hîrtie, o întipărire în gips orĭ în metal ca să tornĭ acolo alt material și să ĭasă tot obĭecte de aceĭașĭ formă:
tipar de fabricat banĭ, de turnat gloanțe, litere tipografice ș. a.). Arta de a tipări, de a reproduce paginĭ scrise:
invențiunea tiparuluĭ se datorește luĭ Gutenberg. Presa (ziarele, revistele și cărțile):
se abuzează de libertatea tiparuluĭ. Bun de tipar, bun de tipărit, de dat la mașina tipografică.
A da la tipar, a tipări (V.
stambă [!]).
Greșelĭ de tipar, greșelĭ de tipărire.
Fig. Formă, tip:
urît tipar de om !tipar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tipár s. n.,
pl. tipáretipar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tipar n.
1. obiect găunos în care se introduce materii lichide sau moi spre a le da o formă determinată:
tipar de turnat gloanțe; 2. ciubucul zidarului;
3. model de hârtie pentru croitori;
4. formă în care se toarnă caracterele tipografice, etc.;
5. arta de a tipări și producțiunea acestei arte:
invențiunea tiparului; 6. tipografie:
greșeli de tipar; 7. presă:
libertatea tiparului. [Gr. bizantin TYPÁRION, întipărire].
tipar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un
text. ◊
Tipar adânc = calcografie (
1).
Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief, ◊
Expr. A da (ceva)
la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (
A fi sau
a se afla)
sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire.
2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦
Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj.
3. (
înv.) Urmă, întipărire. — Din
sl. tiparŭ.