tipa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÍPA interj. (Repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cineva care umblă desculț sau pășește foarte ușor. – Onomatopee.
tipa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)típa/típa-típa interj.tipa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TÍPA interj. (Repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de cineva care umblă desculț sau pășește foarte ușor. — Onomatopee.