timpan - explicat in DEX

timpan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TIMPÁN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmițând prin vibrații undele sonore la urechea internă. 2. Instrument muzical de percuție, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat; paucă. 3. (Arhit.) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano.

timpan (Dicționar de neologisme, 1986)
TIMPÁN s.n. 1. Membrană elastică care desparte urechea externă de cea mijlocie. 2. (Muz.) Instrument de percuție cu sunetul acordabil, constând dintr-un corp de aramă în formă de cazan, având gura acoperită cu o membrană de piele care vibrează atunci când este lovită cu niște bețișoare. 3. Spațiu cuprins între cele trei cornișe ale unui fronton, de obicei decorat cu sculpturi; suprafața cuprinsă între orizontală și arcele unei bolți. 4. (Tehn.) Pinion dințat. // (În forma timpano-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „tobă”, „membrană întinsă”, „timpan (1)”. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. tympan, it. timpano, cf. lat. tympanum, gr. tympanon].

timpan (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TIMPÁN¹ s. n. 1. membrană elastică ce separă urechea internă de conductul auditiv extern. 2. perete de lemn sau de beton armat, parțial scufundat sub apă, care împiedică pătrunderea corpurilor în aducțiune, în camera de echilibru etc. ◊ membrană care separă două camere într-un rezervor. 3. instrument muzical de percuție, acordabil, dintr-un cazan emisferic de aramă acoperit cu o membrană de piele pusă în vibrație prin lovirea cu două baghete din lemn. 4. spațiu triunghiular între cornișele unui fronton, decorat cu sculpturi; suprafața între orizontală și arcele unei bolți. 5. (tehn.) pinion dințat. (< fr. tympan, it. timpano)

timpan (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TIMPAN²(O)- elem. „timpan”, „membrană”. (< fr. tympan/o/-, cf. lat. tympanum, gr. tympanon)

timpan (Dicționaru limbii românești, 1939)
*timpán n., pl. e (vgr. týmpanon, daira, d. týpto, bat, lovesc. V. timbru, timpină, tip, tambur). Anat. Membrana sonoră din fundu urechiĭ. Arh. Spațiu din mijlocu frontonuluĭ.

timpan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
timpán s. n., pl. timpáne

timpan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
timpan n. 1. Anat. cavitatea urechii în fundul căreia e o membrană ce o lovesc sunetele; 2. Arhit. spațiu încadrat de cele trei cornișe ale frontonului: cu timpane și medalioane sculptate OD.

timpan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TIMPÁN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmițând prin vibrații undele sonore la urechea internă. 2. Instrument muzical de percuție, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat; paucă. 3. (Arhit.) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre. — Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano.