ticlui - explicat in DEX

ticlui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.

ticlui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ticluí (-uésc, -ít), vb. – 1. A compune, a pune în ordine, a ordona. – 2. A crea, a inventa. Origine incertă. Probabil de la titlu › *titlui, cu sensul de „a inventa titluri, a falsifica documente autentice”; schimbul fonetic ar fi normal. Sau poate de la tîlcui „a interpreta” cu metateză (Scriban); s-ar putea porni de la ideea de „a compune” o scrisoare „interpretînd” dorințele unei persoane care nu știe să scrie. Legătura cu piclui „a cerne” (Tiktin) nu este convingătoare.

ticlui (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
ticlui, ticluiesc v. t. (pop.) 1. a aranja; a înjgheba, a întocmi 2. a pune la cale (născocind ceva)

ticlui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă

ticlui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). — Et. nec.