teuton - explicat in DEX

teuton (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TEUTÓN, -Ă, teutoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc german. 2. Adj. Care aparține teutonilor (1), privitor la teutoni; p. gener. (depr.) german, nemțesc; teutonic. [Pr.: te-u-] – Din fr. teuton.

teuton (Dicționar de neologisme, 1986)
TEUTÓN, -Ă adj., s.m. și f. (Membru) care aparține ordinului teutonic. ♦ (Peior.) German, germanic. [< fr. teuton].

teuton (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TEUTÓN, -Ă adj., s. m. f. 1. (locuitor) din vechea Germanie. ◊ (s. f.) limbă germanică din evul mediu; gotica veche. 2. (membru) care aparținea ordinului teutonic. (< fr. teuton)

teuton (Dicționaru limbii românești, 1939)
*Teutón, -ă s. (lat. Téutoni și Téutones, germ. Deutsch). Locuitor din vechea Germanie. Adj. Teutonic.

teuton (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
teutón (te-u-) adj. m., s. m., pl. teutóni; adj. f., s. f. teutónă, pl. teutóne

teuton (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
teuton a. german: țări teutone, române și maghiare AL.

teuton (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TEUTÓN, -Ă, teutoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc german. 2. Adj. Care aparține teutonilor (1), privitor la teutoni; p. gener. german, nemțesc; teutonic. [Pr.: te-u-] — Din fr. teuton.