tetea - explicat in DEX

tetea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÉTEA s. m. art. (Pop.) Termen pentru tată, bunic sau străbunic; nume pe care și-l dau aceștia vorbind cu copiii, nepoții etc. lor, uneori și cu persoane străine. – Cf. rus. teatea.

tetea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
TÉTEA² s. m. (Var.) Dadă². (din țig. dad încrucișat cu tată)

tetea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tétea s. m. – Tată. Țig. tetea. Cuvînt care se folosește numai vorbind despre țigani sau vorbind ca ei. Originea cuvîntului țig. este incertă, probabil este o creație spontană, ca tată, sau din gr. τέττα; der. din rom. tată (Graur 192) este improbabilă. Uzul popular al lui tetea (Tiktin) nu pare posibil fără intenții ironice.

tetea (Dicționaru limbii românești, 1939)
tétea m. fără pl., gen. al luĭ, voc. tetea (rus. tĕátĕa). Fam. Iron. Tată (în gura Țiganuluĭ).

tetea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!tétea (pop.) s. m., g.-d. tétei/lui tétea

tetea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÉTEA s. m. (Pop.) Termen pentru tată, bunic sau străbunic; nume pe care și-l dau aceștia vorbind cu copiii, nepoții etc. lor, uneori și cu persoane străine. — Cf. rus. teatea.