teritoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TERITÓRIU, teritorii, s. n. Întindere de pământ delimitată prin granițele unui stat sau ale unei unități administrative și supusă suveranității statului respectiv. – Din
lat. territorium, fr. territoire.teritoriu (Dicționar de neologisme, 1986)TERITÓRIU s.n. Întindere de pământ (limitată de hotare) care aparține unui stat, unei provincii, unui oraș, unei autorități etc. [Pron.
-riu. / < lat.
territorium, cf. fr.
territoire].
teritoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)TERITÓRIU s. n. 1. spațiu geografic determinat prezentând o unitate fizică sau politică. ◊ porțiune de pe glob, incluzând uscatul, subsolul, apele și spațiul aerian de deasupra lor, care se află sub suveranitatea deplină și exclusivă a unui stat. 2. spațiu limitat care asigură necesitățile de supraviețuire, alimentare și apărare ale unui animal sau grup de animale. 3. (anat.) ansamblu de organe, mușchi și porțiuni ale pielii în care este distribuit un vas sau un nerv. (< lat.
territorium, fr.
territoire)
teritoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)teritóriu [
riu pron. riu]
s. n.,
art. teritóriul; pl. teritórii, art. teritóriile (-ri-i-)teritoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)teritoriu n. întindere de țară ce depinde de un stat, provincie, oraș, jurisdicțiune:
teritoriul României e împărțit în județe.teritoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TERITÓRIU, teritorii, s. n. 1. Întindere de pământ (delimitată) în care se exercită o anumită autoritate. ♦ (
Jur.) Parte din suprafața Pământului, alcătuită din uscat, apele interioare, marea teritorială și spațiul aerian, cuprinsă între granițele unui stat și supusă suveranității acestuia.
2. Suprafață de teren suficientă pentru a asigura necesitățile de supraviețuire, alimentare și apărare ale unui animal sau grup de animale, apărată împotriva intrușilor din aceeași specie. —
Din lat. territorium, fr. territoire.teritoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*teritóriŭ n. (lat.
territorium). Întindere de pămînt a unuĭ stat, a uneĭ autoritățĭ, a uneĭ jurisdicțiunĭ:
teritoriu Româniiĭ, al unuĭ corp de armată, al unuĭ județ, al unuĭ oraș. Adv. Din punct de vedere teritorial.