teleleu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TELELÉU, -EÁ, telelei, -ele, s. m. și
f. Om fără căpătâi, care își pierde vremea (umblând de colo până colo) fără nici o treabă. ◊
Expr. (Adverbial)
A umbla teleleu (Tănase) = a umbla de colo până colo, fără rost.
A fi teleleu Tănase = a fi zăpăcit, aiurit, năuc. – Din
magh. telelö.teleleu (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)teleléu, adv. – În expresia a umbla teleleu = a umbla fără nici un rost: „Nu mă duc pe uliță, că nu voi umbla toată noaptea teleleu” (Bilțiu 1999: 277). – Din magh. telelö (MDA).
teleleu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)teleléu (om fără căpătâi)
s. m.,
art. teleléul; pl. teleléi, art. teleléiiteleleu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)teleleu a. și adv. Mold. vagabond:
stăricica ’și risipește, apoi umblă teleleu NEGR. [V.
telal].
teleleu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TELELÉU, -EÁ, telelei, -ele, s. m. și
f. Om fără căpătâi, care își pierde vremea (umblând de colo până colo) fără nicio treabă. ◊
Expr. (Adverbial)
A umbla teleleu (Tănase) = a umbla de colo până colo, fără rost.
A fi teleleu Tănase = a fi zăpăcit, aiurit, năuc. — Din
magh. telelö.teleleŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)teleléŭ adv. (cp. cu
tălălăŭ, cu
tĭulĭulĭuc, cu rus. dial.
telelĭúĭ, gură-cască, și cu ung.
telelö, care ține toată ĭarna).
A umbla teleleŭ (Tănase), a umbla haĭmana, a umbla lela.
A rămînea teleleŭ, a rămînea fără ocupațiune, fără treabă. – În Olt.
teneneŭ (NPl. Ceaur, 133).