technețiu - explicat in DEX

technețiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TECHNÉȚIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin reacții nucleare. [Pr.: teh-] – Din fr. technétium.

technețiu (Dicționar de neologisme, 1986)
TECHNÉȚIU s.n. v. tehnețiu.

technețiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TECHNÉȚIU s. n. elemente radioactiv sintetic, cu densitate mare, greu fuzibil, asemănător cu reniul. (< fr. technétium)

technețiu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
TECHNÉȚIU (TEHNÉȚIU) (‹ fr. {i}; {s} gr. tekhnetos „artificial”) s. n. Element chimic (Tc; nr. at. 43, m. at. 99) din grupa a VII-a a sistemului periodic. Metal alb-argintiu, care se găsește în cantități infime în minereurile de uraniu. Izotopul Tc⁹⁷ a fost primul element obținut pe cale artificială, în 1937, într-un ciclotron. Prin metode spectrale Tc a fost identificat în Soare și în unele stele. Izotopul Tc⁹⁹ este utilizat în medicina nucleară. Necesarul de Tc se obține din deșeurile ind. atomice.

technețiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
technéțiu [ch pron. h, țiu pron. țiu] s. n.; simb. Tc

technețiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TECHNÉȚIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin reacții nucleare. [Pr.: teh-] — Din fr. technétium.