teafăr - explicat in DEX

teafăr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TEÁFĂR, -Ă, teferi, -e, adj. Sănătos, întreg, nevătămat; zdravăn. ♦ Cu mintea întreagă, sănătos la minte. – Et. nec.

teafăr (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
teáfăr (-ră), adj. – 1. Intact, nevătămat, întreg. – 2. Cuminte, înțelept. Origine necunoscută. Ar putea fi ngr. σταθερός „constant, statornic, stabil”. Der. propuse pînă acum, din sl. *techinŭ › bg. tehen „al lor” (Tiktin), de la un gr. *τράφερος (Giuglea, RF, II, 63) sau din sl. tνrŭdŭ „puternic” (Scriban) nu sînt mai convingătoare. Nu știm dacă are vreo legătură cu teferici.

teafăr (Dicționaru limbii românești, 1939)
teáfăr, -ă adj., pl. teferĭ, tefere (cp. cu vsl. tyrŭdŭ, tare, țeapăn). Întreg, sănătos, nevătămat (la trup și la minte): a scăpat teafăr. Pe semne că nu eștĭ teafăr, pe semne că eștĭ cam nebun.

teafăr (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
teáfăr adj. m., pl. téferi; f. teáfără, pl. téfere

teafăr (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
teafăr a. și adv. 1. bun sănătos (de corp sau de minte); 2. fig. cu obrazul cutat. [Slav. TVRŬDŬ, tare, țeapăn].

teafăr (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TEÁFĂR, -Ă, teferi, -e, adj. Sănătos, întreg, nevătămat; zdravăn. ♦ Cu mintea întreagă, sănătos la minte. — Et. nec.