tasma (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TASMÁ, tasmale, s. f. (
Reg.) Fir sau panglică de mătase, de ață, de piele etc. –
Tc. tasma.tasma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TASMÁ, tasmale, s. f. (
Reg.) Fir sau panglică de mătase, de ață de piele etc. – Din
tc. tasma.tasma (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tasmá (-ále), s. f. – (
Mold.) Panglică, fundă. –
Var. tasma. Tc. tasma (Șeineanu, II, 350, Lokotsch 2043).
tasma (Dicționaru limbii românești, 1939)tasmá f. (rus.
tesĭmá, panglică. Cp. și cu turc.
tasmá, curea, zgardă).
Est. Cordea, panglică. – Dim.
tăsmăluță, pl.
e.tasma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tasmá (
reg.)
s. f.,
art. tasmáua, g.-d. art. tasmálei; pl. tasmále, art. tasmáleletasma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TASMÁ, tasmale, s. f. (
Reg.) Fir sau panglică de mătase, de ață, de piele etc. — Din
tc. tasma.tasmà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tasmà f. Mold. panglică:
pălăriuță cu tasma CR. [Turc. TASMA, găitan].